Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum am devenit manager: „Prin tenacitate şi profitând de fiecare şansă"

Mă feresc să dau sfaturi, întrucât nu există reţete universal valabile. În carieră, la fel ca în viaţă, există oportunităţi de care trebuie profitat, cu implicare totală şi perseverenţă.

Nu am refuzat nici un proiect cu po­ten­ţial, majorita­tea fiind adevărate provocări. Au fost perioade în care am adormit cu laptopul în braţe, însă, cu siguranţă, nu aş fi fost la acest nivel dacă aş fi optat pentru un somn liniştit şi un program de lucru de la ora 9.00 la 17.00.

Şcoala, necesară, dar nu suficientă

Despre suportul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale în carieră, pot spune că unul dintre cadrele didactice, dar şi pro­fesioniştii a căror tehnică de predare a fost vitală în clădirea bazelor pentru viitoarea mea profesie a fost Toni Teau, profesor de contabilitate. Tot în facultate am simţit direct impactul stilului de predare asupra elevilor proprii în timpul unui job de instructor de informatică, dar, în ansamblu, cred că studiile ­universitare din România ajută mai mult la dezvoltarea personală decât la crearea de abilităţi practice specifice.

Intrarea în „jungla corporatistă"

În 1998, am intrat în Big 4 (cercul celor patru companii mari de consultanţă, audit şi contabilitate de la nivel mondial - n.r.) fără să fi visat neapărat la meseria de auditor, ci la şansa de a lucra într-o multinaţională. Mai mult decât atât, profesia de auditor te pune în contact cu diverse domenii de activitate, ce reprezintă un mare plus pentru cineva la început de carieră. În audit, trecerea de la o funcţie de execuţie la una de coordonare se face parcurgând anumite etape foarte bine stabilite în cadrul Big 4. În cazul meu, s-a întâmplat la fel în compania Deloitte.

Comunicarea este cheia

Cei doi ani ca CFO (Chief Financial Officer) la Cramele Halewood au făcut foarte bine trecerea de la audit şi controlling la etapa următoare. Cea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"

Mediafax acum 31 minute
Preşedintele spune că aceasta este un eveniment „Made in Romania”. „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României, câteodată ştiţi că am mai văzut la televizor în alte ţări cum

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 31 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 48 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°