Europarlamentarii au toate motivele să încerce să muncească cu adevărat. Nu că acest lucru ar fi obligatoriu. Dar ţinând cont de cât câştigă, atât de la Parlamentul Europei, cât şi de la Parlamentul României, atunci productivitatea muncii lor ar trebui să depăşească orice aşteptări. La un calcul simplu, cei 39 de europarlamentari ne fac să ne simţim invidioşi. Pe lângă indemnizaţia lunară de la Parlamentul României, unde şi-au păstrat funcţiile de deputaţi sau senatori, cu toate sporurile cuvenite, bani de chirie, benzină şi maşini, la veniturile acestor demnitari se adaugă de acum şi banii de la Parlamentul Europei. Şi nu sunt puţini deloc. Pe zi, un europarlamentar câştigă 272 de euro, adică mai mult decât salariul mediu net lunar al unui român. Judeţul Braşov nu mai are la acest moment decât un europarlamentar, în persoana lui Cristian Stănescu (foto), deputat PRM. Ceilalţi doi euro-observatori, Nicolae Vlad Popa (PNL) şi Titus Corlăţean (PSD), nu au mai ajuns europarlamentari.
În altă ordine de idei, peremistul Cristian Stănescu este cel care împreună cu alţi patru parlamentari PRM au consolidat şi pus bazele Grupului Parlamentar „Identitate, Suveranitate, Transparenţă”, grup catalogat a fi extremist şi care are reprezentanţi din Franţa, Anglia, Italia, Austria, şi acum şi România şi Bulgaria. Cu cei cinci europarlamentari români şi cei bulgari partidele naţionaliste din Europa au putut să îşi formeze propriul grup parlamentar. „Vicepreşedintele acestui grup a fost ales în persoana senatorului Eugen Mihăescu, iar trezorier a fost ales deputatul Petre Popeangă. Deşi unii ne cataloghează a fi neo-fascişti sau de extremă dreapta, eu zic că dacă suntem în democraţie fiecare formaţiune poate să se exprime aşa cum doreşte. Noi respectăm regulile democraţiei şi tot ceea ce dorim este ca şi noi să fim respectaţi”, ne-a declarat senatorul PRM de Braşov Nicolae Iorga