Cristina Tunde Blidar a trăit aproape 22 de ani fără să ştie ce înseamnă muzica, dansul, discoteca sau ieşitul în oraş cu prietenele. La 25 de ani, ea nu mai este printre noi. A fost înmormântată, vineri, la cimitirul Salonta (jud.Bihor) după obiceiuri penticostale. Pe 20 ianuarie, anul curent, a fost găsită înjunghiată mortal în camera 601 a hotelului de lux „Radisson Blu” din Dusseldorf. Autorul crimei, un turc de origine germană, se ascunde încă în Turcia. Jurnalul Naţional a pus cap la cap informaţiile şi vă prezintă culisele unui caz care a şocat întreaga Germanie.
Sora, dispărută de 25 de ani
Drama Cristinei Blidar a început, practic, înainte de a se naşte. Cu 25 de ani în urmă, sora ei Claudia a dispărut fără urmă. Apropiaţii familiei spun că ea era căsătorită în Ungaria, unde îşi întemeiase o familie, însă nu se mai înţelegea cu soţul. După ce le-a transmis părinţilor, Maria şi Titus Bujor, că urmează să divorţeze, femeia a dispărut fără urmă. Poliţia maghiară şi cea română au colaborat intens în acest caz, însă fără succes. Părinţii nu ştiu nici astăzi ce i s-a întâmplat Claudiei. Între timp, fiica Claudiei a ajuns la casa ei, având o fetiţă de 4 ani. Cristina a copilărit urmărind zi de zi drama părinţilor care nu îşi găseau fiica cea mare. „Cristina povestea că nu a existat zi, să nu iasă mama ei la poartă, să se uite, nu cumva s-a întors fata ei cea mare”, spun apropiaţii fetei.
Visa la o viaţă mai bună!
Cei care au cunoscut-o pe Cristina Blidar nu găsesc decât cuvinte de laudă la adresa ei. „Era o fată cuminte şi venea des la biserică. După ce a terminat liceul, a lucrat trei ani ca secretară la Avicola. Nu i-a plăcut prea tare şi vroia să plece la muncă în străinătate, ca să câştige mai mulţi bani şi să se pună pe picioarele ei”, povestesc apropiaţii fetei. Viaţa ei urma să se schimbe total în momentul în care a găsit pe internet