Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii a amendat RCS&RDS cu 300.000 de lei pentru neinformarea abonaţilor cu privire la introducerea "taxei de mentenanţă" la telefonia fixă.
Potrivit preşedintelui ANCOM, Cătălin Marinescu, operatorul a fost amendat, pentru că nu şi-a notificat abonaţii în mod individual cu privire la introducerea, pentru serviciul de telefonie fixă, a unei "taxe de mentenanţă" în valoare de 5 lei şi pentru că nu a modificat contractul-cadru, astfel încât să fie asigurat dreptul abonaţilor de a fi informaţi în mod individual cu privire la modificările contractuale.
Dacă până la data de 29 octombrie 2010 RCS&RDS nu-şi va notifica clienţii cu privire la introducerea acestei taxe, cu menţiunea expresă în cuprinsul notificării că utilizatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul în termen de 30 de zile de la primirea notificării, fără plata nici unei despăgubiri, şi nu-şi va modifica contractul-cadru până la data de 19 septembrie 2010, va plăti amendă pentru fiecare zi de întârziere.
Din momentul primirii notificării din partea RCS&RDS, utilizatorii finali abonaţi ai companiei vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a alege între renunţarea la contractul încheiat cu furnizorul, fără a plăti nici o despăgubire, sau rămânerea în contract. RCS&RDS are obligaţia de a restitui integral utilizatorilor care, ulterior primirii notificării, doresc să denunţe unilateral contractul, sumele corespunzătoare taxei de mentenanţă percepute de RCS&RDS în perioada scursă între data introducerii taxei şi data rezilierii contractului. Termenul maxim de restituire este de cel mult 30 de zile de la data rezilierii contractului.
Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii a amendat RCS&RDS cu 300.000 de lei pentru neinformarea abonaţilor cu privire la introducerea "taxei de mentenanţă" la telefonia fixă.
Potrivit