Fostul senator Marius Marinescu, Asociaţia "Cuţu, cuţu" şi Fundaţia "Doggie-Dog" au anunţat sâmbătă că vor depune o plângere penală la Parchetul General împotriva poliţiştilor care au împuşcat un câine la reşedinţa omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare în ziua de 9 septembrie.
"În conformitate cu legea 9/2008, legea pentru protecţia animalelor, maltratarea şi schingiuirea, producerea de suferinţe fizice sau psihice prin orice mijloace sunt cruzimi faţă de animale şi reprezintă infracţiunice se sancţioneazăcu închisoare de până la 3 ani sau amendă penală de până la 10.000 lei. Pe lângă Legea pentru protecţia animalelor, s-au mai încălcat Legea 61/1991 a liniştii şi ordinii publice şi Legea de folosire a armelor", se arată într-un comunicat al iniţiatorilor plângerii penale, citat de Agerpres.
Eugen Chelemen: Câinii din luptele lui Băsescu
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a precizat vineri seară, printr-un comunicat, că la percheziţiile efectuate pe 9 septembrie, în baza autorizaţiei emise de instanţa de judecată, poliţiştii au tras două cartuşe în pavajul din curtea imobilului în care trebuiau să intre, pentru a-i îndepărta pe cei doi câini care se aflau înăuntru.
"Întrucât în curte se aflau doi câini de pază, care nu erau legaţi şi s-au apropiat de poliţişti, pentru protecţia anchetatorilor au fost trase două cartuşe în pavaj, la câţiva metri distanţă de animale, pentru a le îndepărta. Un fragment a ricoşat într-un câine, rănindu-l în zona piciorului, fără a-i pune viaţa în pericol, iar alte fragmente au ricoşat într-un geam al imobilului. Facem precizarea că armamentul folosit la intervenţie nu face parte din clasa armelor letale. Poliţiştii au folosit o armă neletală, calibru 12 mm, cu cartuşe RB 15 (15 bile de cauciuc)", se arată în comunicatul de presă transmis