Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început lupta pentru şefia FNME

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 august 2013 ·

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Ion Ruşeţ, nu s-a decis dacă va candida la şefia organizaţiei sindicale. Preşedintele FNME, Marin Condescu, a declarat că se află la ultimul său mandat şi oricine poate să îi ia locul. Al doilea om în federaţie după Marin Condescu este Ion Ruşeţ, însă acesta din urmă încă nu ştie dacă face parte din echipa celor care vor pleca de la conducerea FNME sau va fi cel care va prelua ştafeta de la actualul şef. Ezitarea lui Ion Ruşeţ are legătură şi cu faptul că este contestat de un grup de actuali vicepreşedinţi susţinători ai lui Marin Condescu, în frunte cu vicele FNME, Constantin Mitrescu. Acesta din urmă este de părere că, în ciuda faptului că este prim-vicepreşedinte, Ion Ruşeţ este mult prea mic pentru o federaţie atât de mare, care înglobează peste 22.000 de membri.

Prins între tabere

Ion Ruşeţ este în relaţii bune cu eşalonul al treilea al liderilor de sindicat, respectiv cu cei care conduc sindicate de sute de membri şi activează în special în carierele miniere. O altă slăbiciune sau atu al lui Ion Ruşeţ este faptul că este bine văzut de către administraţie şi nu de puţine ori şefii Complexului Energetic Oltenia au declarat că el va beneficia de toată deschiderea dacă va deveni preşedinte al FNME. Ezitarea lui Ruşeţ mai mult încurcă lucrurile, însă influenţa lui Marin Condescu în ceea ce priveşte alegerea viitorului şef va fi decisivă: „Vom vedea. Au fost câteva voci, chiar ale unor colegi cu care am o relaţie de amiciţie, care au spus că avem ceva cu biroul executiv, nu au spus cu Marin Condescu. Sau au evitat să spună. În aceste condiţii, şi eu iau în discuţie dacă aceste păreri nu sunt singulare. Dacă sunt mai multe voci, înseamnă că suntem cu toţii în aceeaşi oală, începând cu preşedintele Condescu şi până la trezorierul Etăgan. Suntem şapte oameni în birou“, a declarat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum 31 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 18 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Nicolae Ciucă își lansează o carte - „Un ostaș în slujba țării”: „Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic”

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicoale Ciucă, general în rezervă, a anunțat, luni, că va lansa o carte autobiografică - „Un ostaș în slujba țării. „Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu s

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 4 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°