Cunosc nişte oameni. Aparent, nu-i greu să cunoşti oameni. Că doar toată ziua ne întâlnim cu ei, unde vrei şi unde nu vrei. Sunt acele fiinţe bipede care ne înconjoară: pe scara blocului, la nunţi, botezuri şi înmormântări, în baruri şi biserici, în parcuri şi universităţi, pe plaje sau în autobuze, pe trotuare sau în şedinţe de partid. Cu ăştia din urmă, am început să am o problemă, respectiv cu ăştia care apar pe la şedinţele de partid.

Cunosc nişte fiinţe bipede, cu pretenţie de oameni. Din păcate, nu-i uşor să cunoşti oamenii.

Partea nasoală e că atunci când ajungi să-i cunoşti cu adevărat, eşti dezamăgit. La greu! E momentul în care definiţia pe care o dădeai tu oamenilor se prăbuşeşte în faţa evidenţei.

Cunosc o astfel de fiinţă bipedă, cu aparenţă de moralitate. De fapt, cunosc mai multe creaturi din această categorie, da’ personajul în cauză mă seacă în ultima vreme. Nu pentru că mi-aş boteza copiii cu suspecta, nu pentru că reprezintă o atracţie pentru tagma bărbătească (între noi fie vorba, nu reprezintă interes decât pentru un individ trecut de vârsta a doua, căsătorit cu altă fiinţă bipedă, şi ăla milos din vreme în vreme cu suspecta), nu pentru că mă interesează orientarea ei politică, ci pentru simplul fapt că mă revoltă creatura.

Şi iată de ce mă revoltă: pentru că ocupă un post din care a tras oareşceva foloase necuvenite, exploatându-şi (inclusiv prietenii); pentru că a fost propulsată în funcţia care i-a dat posibilitatea de a arăta cât de mic îi este sufletul de un personaj la “săparea” căruia a contribuit cu o nemernicie greu de descris; pentru că dă lecţii de moralitate fiind profund imorală; pentru că e urâtă şi banală, considerându-se frumoasă şi interesantă; pentru că a fost o pedelistă capabilă să-i sfâşie pe cei care nu erau de acord cu politica “portocaliilor”, pentru ca astăzi să fie înregimentată în alt