Cea de-a patra ediţie a emisiunii "Serviţi, vă rog!", difuzată de ProTV marţi şi miercuri, de la ora 20:30, şi în avans pe voyo.ro, de la ora 10.00, aduce în scenă vedete una şi una: Bianca Draguşanu, Vica lui Piţurcă, Octavian Strunilă şi Augustin Viziru. Cei patru au fost puşi la grele încercări de Nea Marin şi au văzut cât de dificilă poate fi viaţa într-un circ ambulant.
Bianca Dragusanu vine în faţa telespectatorilor într-o ipostază cu totul nouă, aşa cum nu a mai fost văzută niciodată. Ea va fi nevoită să hrănească animalele, să se ocupe de treburi casnice şi să ia parte la organizarea unui spectacol de circ. Pentru că a fost prima întâlnire cu Nea Marin, acesta a transformat-o într-una memorabiliă.
Pentru că vedeta era de cele mai multe ori cu telefonul la ureche, încercând să-şi rezolve diferite probleme personale, Nea Marin a vrut să-i dea o lecţie. A convins-o să se urce pe candelabru la care se fac acrobaţiile în timpul show-ului şi a lăsat-o suspendată în aer minute bune, pe motiv că instalaţia s-a defectat. Bianca nu a crezut povestea, dar cu toate astea s-a enervat foarte tare că nimeni nu o dădea jos, ameninţând că va pleca din emisiune. Cum s-a terminat toată povestea, telespectatorii ProTV vor vedea marţi şi miercuri de la ora 20:30.
Vica a fost una dintre surprizele plăcute ale acestui sezon. Foarte muncitoare şi cooperantă, aceasta a reuşit să-i fie pe plac chiar şi lui Nea Marin. Vica nu a putut însă să nu nască şi nişte controverse. Apropierea dintre ea şi Augustin Viziru pe tot parcursul emisiunii a stârnit curiozitatea colegilor, care erau mereu cu ochii pe ei.
Cei doi au petrecut mai tot timpul împreuna, rezolvau împreună orice sarcină, iar lucrurile nu s-au oprit aici.
Dacă se naşte sau nu o nouă idilă, telespectatorii vor afla pe 21 şi 22 august de la ora 20:30, la ProTV şi în avans