Unul dintre monumentele cu un destin ciudat este catedrala ortodoxă din Alba Iulia. Este vorba de primul mare lăcaş de cult ortodox ridicat în Transilvania după anul 1918, pentru a servi drept loc de încoronare pentru monarhii României Mari, Regele Ferdinand I cel Loial şi Regina Maria.
Practic, este vorba de un lăcaş de cult cu o arhitectură în stil bizantin, filtrat prin geniul popular românesc. Maniera sa de realizare aminteşte de cea a bisericii domneşti din Târgovişte, vechiul loc de încoronare pentru voievozii valahi.
Catedrala ortodoxă a fost ridicată cu sprijinul Casei Regale a României, în perioada 1921 - 1923. Arhitectul ei este Gheorghe Ştefănescu. Catedrala are un plan de cruce greacă, cu un pridvor deschis. Pictura a fost realizată de Constantin Petrescu. Scopul ridicării acestei catedrala a fost unul simbolic. Ea deservea o destul restrânsă, dar viguroasă comunitate ortodoxă, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre locuitorii români ai Albei Iulii erau de religie greco-catolică. Însă Catedrala Încoronării şi-a îndeplinit cu menire scopul simbolic şi scopul religios. În cadrul unei ceremonii măreţe, în 15 octombrie 1922, suveranii României Mari au fost încoronaţi în noul lăcaş de cult. Practic, în toată perioada interbelică, această catedrală a rămas drept un simbol al unităţii românilor, dar şi al regalităţii triumfătoare.
Un simbol confiscat
Din păcate, după instaurarea regimului comunist, această catedrală a devenit şi simbolul samavolniciei. În 1 decembrie 1948, în acest lăcaş de cult, patriarhul roşu, Justinian Marina, instalat de comunişti la cârma Bisericii Ortodoxe Române ca o consecinţă a prieteniei sale cu secretarul general al PCR, dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej, a patronat un simulacru de unire bisericească. O serie de preoţi greco-catolici, deja excomunicaţi de către episcopii lor, au semnat un act de un
