Asistam la o tentativa de a restaura coeziunea zonei euro - si a Uniunii, in ansamblu - printr-o intarire a conditionalitatii. Doi ani (de criza) deja, dar Deauville va schimba multe. Aceasta ar fi prelucrarea optimista a versurilor de inceput ale unui indragit cintec francez, cu referire la intilnirea de acum doua saptamini intre Nicolas Sarkozy si Angela Merkel. Pina la sosirea oaspetelui de la Moscova, cu care urmau sa discute in special teme de securitate europeana, cei doi lideri au reusit sa convina asupra unei forme mai blinde a propunerii germane de "ordonare" a politicilor economice in zona euro. Pe fondul indiferentei binevoitoare a Londrei si, intr-un sens mai larg, gratie mecanismului bine articulat prin care de la un Consiliu European nimeni nu se intoarce acasa infrint categoric, aceasta propunere (unii o numesc "dictat") a fost introdusa in malaxorul politic comunitar. Ea se va concretiza prin texte formale, elaborate sub supravegherea lui Herman van Rompuy, dar cu aportul consistent al Comisiei Europene, care in momentul de fata pare dispusa sa-si indeplineasca atributiile de gardian al "Pactului de Stabilitate si Crestere" aflat la baza monedei unice. In esenta, in urma reuniunii de vineri de la Bruxelles, sefii de state sau guverne au acceptat ideea monitorizarii performantelor economice ale statelor membre in zona euro, cu instituirea unor sanctiuni timpurii impotriva celor nedisciplinati. Era de asteptat ca guvernul de la Berlin sa solicite imperativ instituirea unui mecanism care sa inlocuiasca, incepind din 2013, asa-numita Facilitate Europeana pentru Stabilitate Financiara (FESF) - un fond de urgenta ce ar urma sa ajunga la 750 miliarde de euro prin contributia statelor membre ale zonei euro (440 miliarde), a Comisiei si a FMI. Creata pentru a preveni repetarea scenariului grec in alte state din zona euro, FESF are in Germania principalul contr