Curioşii au venit astăzi de dimineaţă la sediul Consiliului Judeţan Tulcea pentru a vedea cu ce se „mănâncă“ administraţia judeţului.Este pentru prima dată când Consiliul Judeţean Tulcea organizează „Ziua Porţilor“ deschise. Marele eveniment a avut loc la împlinirea a trei ani de la depunerea jurământului de către aleşii judeţului.
Au venit la parterul clădirii chiar de la ora 9.00, când s-a dat drumul la plimbări prin sediul cel nou al şefilor judeţului.
Au admirat panorama oraşului!
Turul clădirii a a cuprins cinci etaje la care se desfăşoară activitatea, etajul şapte, ce oferă o panoramă deosebită asupra oraşului precum şi sala de şedinţe „Mihail Kogălniceanu“ unde se desfăşoară şedinţele Consiliului Judeţean, dar şi alte întâlniri la care participă oficialităţi din ţară şi străinătate.
„Acest eveniment a dat posibilitatea tuturor cetăţenilor judeţului să vadă cum se desfăşoară activitatea în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, să cunoască conducerea instituţiei, dar şi funcţionarii publici care lucrează în interesul tulcenilor“, spune Paula Giurea, consilier al preşedintelui.
Președintele pentru o zi, gazda evenimentului
Organizatorii au beneficiat de sprijinul elevilor care au fost declarați câștigători în cadrul proiectului „Președinte pentru o zi“, aceștia fiind practic gazdele instituției.
Grupurile de câte 30 de vizitatori au avut parte de o primire oficială în sala Kogălniceanu, unde au avut posibilitatea să fie fotografiați în scaunul președintelui Consiliului Județean, vicepreședinți sau consilieri. Vizitatorii vor avea posibilitatea ca după câteva zile să descarce fotografiile ce vor fi postate pe site-ul consiliului.
După o scurtă prezentare a activității Consiliului Județean și a instituțiilor subordinate, vizitatorii au fost transferați în noul sediul al instituției. Aici, prima oprire a fost