Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii, copleşiţi de roiuri de ţânţari

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

Înmulţirea insectelor a fost favorizată de ploile abundente din ultimele săptămâni şi de lipsa acţiunilor de dezinsecţie. Asociaţiile de locatari au fost somate de Primărie să cureţe subsolurile blocurilor pe cheltuială proprie.

Mai ales seara, sucevenii nu pot sta afară prin parcuri sau grădini deoarece sunt atacaţi de ţânţari. Iar noaptea, fără pastile sau plase împotriva micilor insecte nu se poate dormi. „Sunt înfiorător de mulţi ţânţari în faţa scării. Acum, vara, ar trebui să putem sta afară pe bancă sau să ne plimbăm în parc, dar ne pişcă peste tot“, a spus Mihaela Morar, mămică. Numeroşi suceveni susţin că reprezentanţii Primăriei ar fi trebuit să înceapă o campanie de dezinsecţie în urmă cu o lună pentru că se ştie că ploile favorizează înmulţirea acestora.

„Cred că ţânţarii sunt scăpaţi de sub control. Dacă Primăria ar fi dat cu soluţii din iunie, când au început ploile, nu s-ar fi ajuns în situaţia să te atace roiul de ţânţari“, a spus Cristi Macovei, inginer.

Dezinsecţie doar în parcuri

În replică, şefii Primăriei susţin că în atribuţiile lor nu intră dezinsecţia subsolurilor blocurilor, ci doar parcurile şi instituţiile aflate în subordine. „Cele mai multe reclamaţii au venit din partea locatarilor blocurilor. În subsolurile şi pe scările imobilelor roiesc cei mai mulţi ţânţari“, ne-a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei. Acesta a mai precizat că va angaja o firmă pentru a curăţa parcurile din oraş, iar în şcoli nu va interveni deoarece acum nu se fac ore.

Amenzi de 3.000 de lei

Totuşi, pentru a răspunde reclamaţiilor sucevenilor, viceprimarul a somat Asociaţiile de locatari să stârpească ţânţarii din subsoluri. „Am făcut o adresă prin care reprezentanţilor asociaţiilor li se recomandă să analizeze sesizările împotriva ţânţarilor şi să acţioneze conform legii. Dacă nu ţin cont

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 51 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 26 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 48 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 36 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 47 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°