Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prins fără permis la volan, a fugit în curte la soacră

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 25 august 2012 ·

Un tânăr în vârstă de 27 de ani este cercetat penal de poliţie, fiind acuzat că a fost prins fără permis la volanul unui autoturism şi a fugit ca să scape de oamenii legii în curte la soacra sa.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, tânărul cu pricina, Dumitru C., a fost depistat la volanul unei maşini, luni dimineaţă, în jurul orei 9:00, la intersecţia străzilor Păcii cu Bisericii din localitatea Liteni, din comuna Moara.

Deşi echipajul de poliţie a pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, cerându-i să tragă maşina pe dreapta, tânărul şi-a continuat drumul şi a băgat maşina în curtea soacrei sale, Aurica M.

Tânărul a fost dus la sediul poliţiei, însă aici a refuzat să dea declaraţie şi să semneze orice document de constatare, negând faptul că a condus autoturismul.

Poliţiştii au găsit mai mulţi martori care au confirmat că, în acea dimineaţă, Dumitru C. era la volanul maşinii respective, pe care a condus-o pe drumurile publice.

Oamenii legii au făcut verificări în baza de date şi au aflat că respectivul tânăr nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Un tânăr în vârstă de 27 de ani este cercetat penal de poliţie, fiind acuzat că a fost prins fără permis la volanul unui autoturism şi a fugit ca să scape de oamenii legii în curte la soacra sa.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, tânărul cu pricina, Dumitru C., a fost depistat la volanul unei maşini, luni dimineaţă, în jurul orei 9:00, la intersecţia străzilor Păcii cu Bisericii din localitatea Liteni, din comuna Moara.

Deşi echipajul de po

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°