Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au transmis, marţi, mesaje de condoleanţe la încetarea din viaţă a regizorului Geo Saizescu, informează Mediafax.
"Cuvintele sunt neputincioase în faţa durerii pe care o aduce vestea trecerii în eternitate a maestrului Geo Saizescu. Acesta a reprezentat o personalitate a cinematografiei româneşti care, prin talentul său inconfundabil, mai ales în vremurile întunecate ale comunismului, a făcut ca umorul să devină un loc de refugiu şi un mod de a depăşi atmosfera apăsătoare a acelei epoci. Cu o carieră impresionantă începută în 1958, a fost îndrăgit în egală măsură de actori, studenţi şi iubitori ai filmului românesc. Doresc să adresez sincerele mele condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor apropiaţi! Dumnezeu să-l odihnească!", se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Citeşte şi VIDEO. VESTEA care a ÎNTRISTAT lumea cinematografiei din România: Regizorul Geo Saizescu A MURIT
Şi Guvernul a transmis mesajul de condoleanţe din partea prim-ministrului Victor Ponta la încetarea din viaţă a lui Geo Saizescu. "Dumnezeu să-l odihnească pe maestrul Geo Saizescu. Un regizor care ne-a adus atât de multă bucurie nouă şi fostelor generaţii va avea întotdeauna un loc în sufletele noastre. Creaţiile sale vor fi veşnice, la fel ca şi mândria românilor de a fi fost contemporani cu un astfel de talent", se arată în mesajul de condoleanţe transmis de premierul Ponta familiei lui Geo Saizescu.
Regizorul Geo Saizescu a murit la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti, au declarat surse medicale.
Citeşte şi Mălăele despre moartea lui Saizescu: Umorul românesc îşi şterge o lacrimă grea
Saizescu a regizat mai multe lungmetraje considerate antologice pentru istoria filmului de comedie românesc, printre care "Ast