Am intilnit de zeci de ori situatia in care cutare scriitor admira un critic care l-a comentat elogios si reduce intreaga activitate a acestuia la acel text; sau, dimpotriva, cind il dusmaneste si il banuieste de tot ce poate fi mai necurat in lumea literara. Pentru ca, e clar pentru toata lumea, nici un critic nu este onest, corect, independent, lipsit de interes. Intotdeauna exista niste lucruri oculte in spatele judecatilor sale. In Viata ca o prada (una dintre cele mai bune carti ale sale), Marin Preda isi aminteste un episod din perioada inceputurilor literare, dinaintea debutului, din anii '41-'42, cind incepuse sa frecventeze grupul de scriitori din jurul fostei reviste „Albatros". Printre acestia, figurile cele mai interesante erau Geo Dumitrescu, Virgil Untaru (care si-a luat ulterior pseudonimul Virgil Ierunca - semn, spun eu, ca nu-l citise pe Cantemir, pentru care ierunca este o pasare surda si extrem de proasta), Marin Sarbulescu, Sergiu Filerot (condamnat la moarte pentru ca a indraznit sa-si publice un volum interzis de cenzura; pedeapsa i s-a comutat ulterior). La un moment dat, un poet comunist le-a trimis amicilor cu aceleasi optiuni politice o brosura in spiritul ideilor de stinga. Dar nu a trimis-o oricum, ci, alaturi de dedicatiile de rigoare, cu indicatia imperativa de a scrie despre ea in paginile revistei „Timpul", la care lucrau. Tinerii nu il pot refuza, dar dau o biata nota, mai curind retinuta decit binevoitoare. Ba chiar par decisi sa procedeze astfel inca inainte de a citi cartulia. Junele Marin Preda, care abia scrisese citeva proze scurte, dar nu apucase sa-si vada numele tiparit, prinde prompt morala acestei banale intimplari: „De-atunci am aflat ca esti pierdut daca fortezi mina recenzentului; poetul statistician facuse aceasta imprudenta, transmitindu-le prin bondocul gras care o tiparise ca trebuie sa se scrie despre ea. Asta ramin