Fondurile de private equity dispun de capitalul si know-how-ul necesare companiilor romanesti pentru a trece cu bine de criza financiara, cu toate acestea antreprenorii romani accepta greu parteneriatul cu un investitor.
Fondurile de private equity au ramas printre putinele alternative de finantare disponibile antreprenorilor romani in contextul actualei crize financiare, in conditiile scumpirii accesului la creditare bancara si prabusirii pietelor de capital. Reticenta si lipsa de pregatire de care dau dovada antreprenorii locali in a accepta un investitor in propria companie sunt insa cele mai mari piedici in calea incheierii unui parteneriat cu un fond de private equity.
Potrivit unui sondaj realizat de Asociatia de Investitii Private si Capital de Risc din Sud-Estul Europei (SEEPEA), reticenta antreprenorilor locali de a accepta un investitor este cel mai important obstacol in calea dezvoltarii mai rapide a industriei de private equity.
"Majoritatea antreprenorilor raman cu un gust amar dupa semnarea tranzactiei cu un fond de private equity, pentru ca sunt de parere ca fondul i-a inselat. De cele mai multe ori, antreprenorii nu au incredere in fondurile de investitii, iar relatia dintre cele doua parti este destul de ostila", a spus Marian Tescaru, managing partner la compania de investment banking Altria Capital.
"Antreprenorii romani nu sunt reticenti, ci mai degraba nepregatiti pentru a accepta un investitor in propria afacere. Au asteptari foarte mari de la afacerile pe care le-au infiintat si pe care le conduc, si astfel tin foarte mult la pret", a spus Radu Timis, presedintele producatorului de mezeluri Cristim.
Faptul ca antreprenorii romani se afla acum la prima generatie, "tineretea" si lipsa de experienta a afacerilor pe care le conduc isi spun cuvantul, sunt de parere fondurile de private equity. Criza international