Un manifestant a aruncat cu un pantof, luni, in directia premierului chinez Wen Jiabao, care pronunta un discurs la Universitatea Cambridge, in ultima zi a vizitei sale in Marea Britanie, informeaza Mediafax.
Manifestantul s-a ridicat si a aruncat cu pantoful sport in directia liderului chinez, strigand "este un scandal", inainte de a fi prins si scos din sala.
Pantoful a cazut la mai putin de un metru de premierul chinez, care se exprima intr-o sala de concerte a prestigioasei universitati.
Manifestantul, un tanar cu aspect occidental, imbracat cu un tricou, a strigat: "Acest dictator, cum puteti asculta minciunile pe care le spune? Nu il contraziceti". Apoi a suflat intr-un fluier.
"Ridicati-va si protestati", a mai spus el, in timp ce era evacuat de serviciile de securitate. "Rusine, rusine", i-au raspuns spectatorii.
Impasibil, premierul chinez nu s-a miscat in timpul incidentului. "Acest comportament de dispretuit nu ar trebui sa intervina in prietenia dintre China si Marea Britanie", a declarat el, fiind aplaudat de audienta formata in principal din studenti chinezi.
Acest incident aminteste de cel petrecut la 14 decembrie, la Bagdad, in cursul unei conferinte de presa a fostului presedinte american George W. Bush si a premierului irakian Nuri al-Maliki. Atunci, un jurnalist irakian s-a ridicat brusc si a aruncat cu pantofii spre Bush, strigand: "Este sarutul de adio, caine ce esti".
Un purtator de cuvant al politiei din comitatul Cambridgeshire a declarat ca manifestantul a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice, fara a face alte precizari.
Vizita lui Wen a fost marcata de arestarea a cinci militanti protibetani, duminica, in cursul unei manifestatii la Londra. Situatia drepturilor omului din China a fost abordata pe scurt de premierul britanic, Gordon Brown, in cur