Instanța de judecată a Tribunalului Gorj a decis, aseară, ca Dumitru Pîrvulescu, secretar general adjunct în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, să fie cercetat în stare de libertate. Parchetul a cerut ca pe numele acestuia să fie emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile.
Procurorii vor declara recurs împotriva sentinței Tribunalului Gorj prin care Dumitru Pîrvulescu a fost lăsat în libertate. Procesul va avea loc în următoarele zile la Curtea de Apel Craiova, instanță care a decis și arestarea primarului Florin Pavel, cercetat penal în același dosar. Pârvulescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave. „Împotriva lui Dumitru Pîrvulescu, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, prin rugăminţi şi folosindu-se de relaţiile de prietenie în care se aflau, a determinat pe inculpatul Pavel Ion Florin să semneze două contracte de cesiune de creanţă la data de 2 iulie 2009, în valoare de 2.500.000 lei, către persoane fizice, fără aprobarea Consiliului Local Peştişani. Urmărirea penală continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a persoanelor învinuite şi adoptării în cauză a măsurilor legale“, a spus Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Potrivit anchetatorilor, Dumitru Pîrvulescu l-a rugat pe primarul Pavel în mai multe rânduri să încheie contractele de cesiune. „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, prin rugăminţi şi folosindu-se de relaţiile de prietenie în care se aflau, inculpatul Dumitru Pîrvulescu l-a determinat, la data de 2 iul