Ardelenii de la CFR Cluj au reuşit o victorie previzibilă la Arad, scor 3-0, cu codaşa UTA, dar rămân la două puncte de liderul Steaua. Sursa: Rompres
Paradoxal, „ceferiştii“ clujeni obţin victorii, dar încep să se resemneze cu poziţia a doua a clasamentului, cu patru etape înainte de finalul campionatului! Succesul Stelei la Galaţi l-a făcut pe Ioan Andone să declare ieri că obiectivul echipei este acum obţinerea calificării în grupele Ligii Campionilor.
„Va fi foarte greu să ajungem la masa bogaţilor de pe locul doi în campionat“, a declarat „Fălcosul“ după victoria obţinută la Arad. Acesta a adus din nou vorba despre modul în care Steaua s-a instalat în fruntea clasamentului. „Dacă rezultatele erau corecte, CFR Cluj avea în momentul de faţă trei puncte avans“, s-a văitat Ando.
De cealaltă parte, arădenii s-au resemnat cu statutul de retrogradaţi siguri. „Tot ce ne mai dorim este să realizăm baremul de 25 de puncte. Aşteptăm să se termine campionatul, iar conducerea va lua măsurile ce se impun“, a declarat Roland Nagy, antrenorul arădenilor. UTA se află pe ultimul loc al clasamentului, cu 23 de puncte.
LIGA I
UTA - CFR CLUJ. . . . . . . . . 0-3
Marcatori: Cadu (6 - penalty), Dubarbier (31), Fabbiani (65)
UTA: Mârne 7 - I. Bălan 4, Buican 4, Marincău 4, Vasiljevici 5 - Fl. Dan 5 (61 Iacob 4), Hidişan 5, Cr. Todea 4, Ibeh 6 (67, Chiţa 4) - Bălţoi 4 (46, Roszel 4), D. Zaharia 4.
Antrenor: Roland Nagy
CFR CLUJ: N. Claro 5 - Tony 6, Cadu 6, G. Mureşan 6, Panin 6 - Semedo 6 (62, Trică 6), Leao 5, Dani 6, Culio 7 - Ruiz 6 (64, Fabbiani 6), Dubarbier 8 (70, Peralta 5).
Antrenor: Ioan Andone
Stadion: „Francisc von Neumann“;
Spectatori: 2.000;
Eliminat: Buican (60);
Arbitri: T. Lajos 6 - O. Maier 6, D. Iliescu 6.
@