Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că a cerut Parchetului un inventar al tuturor dosarelor aflate în lucru privind fraude la bacalaureat, atât cele deschise după examenul din iunie-iulie, cât şi cele din anii anteriori, precizând că vrea să se asigure că legea se aplică în fiecare caz.
Remus Pricopie a spus duminică, într-o conferinţă de presă, că atunci când va veni de la Parchet această situaţie, va fi făcută o analiză pe fiecare caz în parte.
Ministrul Educaţiei a mai spus a cerut atât situaţia dosarelor deschise după sesiunea din iunie-iulie a examenului de bacalaureat, cât şi cauzele din anii anteriori, precizând că sunt şi dosare mai vechi în care nu ştie să existe decizii.
"Am cerut această situaţie, când ea va veni, vom face o analiză pe fiecare caz în parte. Vreau să mă asigur că legea se aplică în fiecare caz în parte", a spus ministrul Educaţiei.
Remus Pricopie a precizat că atunci când o persoană este arestată într-un dosar, contractul acesteia de muncă este suspendat imediat, lucru care s-a întâmplat şi după ancheta de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală privind suspiciuni de fraudă la bacalaureat. El a precizat că în cazul de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a intervenit imediat şi a luat decizia demiterii conducerii, suspectate de fapte de corupţie.
Ministrul a ţinut să precizeze că la titularizare a fost un caz al unui fost profesor condamnat, care a executat pedeapsa şi care dorea să reintre în sistem.
"În urma verificărilor, am văzut că legea era permisivă", a spus Pricopie, fără să facă alte precizări privind acest caz.
Anchetatorii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul perchezi