Cand vine vorba despre a fi director - adica, in esenta, conducator al unei complicate retele alcatuite din fiinte, obiecte si fenomene -, s-ar spune ca nu exista, in Romania, nimeni care sa-si doreasca acest lucru: toata lumea bate in lemn si scuipa-n san. Te si miri ca institutiile, organizatiile, fundatiile s.a.m.d. au, totusi, "cap". Mai mult, concursurile pentru gasirea acestuia aduna "la potou" o sumedenie de concurenti - cateodata, dintre cei mai surprinzatori. Evident, dupa ce directorul este ales, contestarea lui devine placerea suprema.
E un sport de masa, care mobilizeaza deopotriva fosti prieteni, actuali adversari si chibiti virtual dezinteresati, nemaivorbind despre subordonatii propriu-zisi: intr-o miscatoare unanimitate, cu totii asteapta ca "victima" sa greseasca, sa-si dea cu stangu-n dreptul, sa se faca de bafta, pe scurt, sa-si dovedeasca incompetenta (pe care ei, fireste, o cunosteau de mult). Cine izbuteste sa tina piept unui asemenea val de simpatie populara destul timp pentru a-si descuraja contestatarii are sanse de a ajunge, cu vremea, un lider respectat.
Este, se pare, cazul Adei Lupu (care semneaza, mai nou, Maria Adriana Hausvater), tanara regizoare instalata acum circa doi ani "la carma" Teatrului National din Timisoara, desi ea nu manifesta niciunul dintre simptomele pe care te astepti sa le intalnesti la un conducator; dimpotriva, are un aer... aerian, cu totul strain de morga si fasoanele ce figureaza parca (la noi, cel putin) in fisa postului. Nu demult, TNT a venit in Capitala cu trei spectacole.
Athenee Palace Hotel, semnat Alexander Hausvater, se intemeiaza pe un scenariu extras de regizor si de Robert Serban din scrierea omonima a lui Rosie Waldeck - cunoscuta si ca R.G. Waldeck, nascuta Rosa Goldschmidt, in 1898, intr-o familie evreiasca din Germania, raposata, in 1982, ca vechi cetatean american (din