Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT ÎN LANŢ în care au fost implicate cel puţin 100 de maşini, în Marea Britanie - VIDEO

Publicat in Mediafax, joi 5 septembrie 2013 ·

Cel puţin 200 de persoane au fost rănite joi, după ce peste 100 de vehicule au fost implicate într-un accident în lanţ, pe un pod care leagă insula Sheppey de comitatul Kent, în Marea Britanie, relatează BBC News Online.

Accidentul, în care au fost implicate peste 100 de vehicule, înclusiv mai multe camioane, s-a produs din cauza vizibilităţii reduse pe autostrada A249, joi, la ora locală 7.15. Potrivit unui raport preliminar, în accident au fost implicate peste 40 de vehicule, însă poliţia a anunţat că numărul acestora depăşeşte 100.

Un martor a spus că vizibilitatea era foarte scăzută, iar şoferii circulau cu farurile stinse. Şoferul Martin Stammers, a descris scena ca fiind "îngrozitoare", cu maşini care au intrat sub TIR-uri şi oameni răniţi. El a spus că vizibilitatea era aproximativ de 9-18 metri, când s-a apropiat de pod şi a văzut cinci maşini care intraseră una în alta. "Timp de 10 minute, tot ce am putut auzi a fost zgomotul maşinilor care se ciocneau", a declarat Stammers.

Inspectorul de poliţie Andy Reeves a declarat că nu există morţi în urma acestui accident, iar aproximativ 200 de persoane au suferit leziuni uşoare. El a adăugat că unele persoane, care încă se aflau în vehicule, pot fi rănite grav.

Potrivit BBC News, şase persoane ar putea să fi fost rănite grav, în urma coliziunii. Unii răniţi au fost scoşi din maşini de către pompieri.

Referindu-se la cauza accidentului, Reeves a declarat că este "prea devreme pentru a stabili cauza accidentului", iar unul dintre factori ar putea fi vremea. "Pot să confirm că a fost şi continuă să fie foarte periculos. Mi-au spus că a fost ceaţă densă şi, cu siguranţă, în acel moment era o vizibilitate redusă", a adăugat el.

Reeves a anunţat că traficul rutier pe acest segment de autostradă ar putea rămâne închis întreaga zi, inclusiv la orele de vârf, seara.

Podul cu pa

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°