Nadal a cîştigat a 7-a oară pe zgura pariziană, Şarapova e la primul titlu. De ce e mai importantă victoria rusoaicei?

Impresii de telespectator roland garrosist. Arenei Philippe Chatrier nu i-ar strica o tencuială şi chiar o nocturnă, la Paris plouă mai agasant decît la Londra, iar francezii din tribună ne-au arătat de ce stînga a cîştigat alegerile în Hexagon. Turneul n-a fost rău, dar nici “uau” şi dacă ar fi să mergem pe linia corectitudinii politice a lui Francois Hollande, noul preşedinte de la Elysee (cel care, după cum promisese în campania electorală, a reuşit performanţa comică de a alcătui guvernul pe criteriul parităţii femei-bărbaţi - 17 doamne ministru, 17 domni miniştri), ar trebui să acordăm o atenţie egală celor două finale, feminină şi masculină. Aşadar , reprimîndu-ne pornirile machiste, care ne-ar îndemna să zăbovim asupra meciului dintre Nadal şi Djokovici, unde…

…Unde ce?, asta e întrebarea. Încă un pom lăudat cu cîteva poame în el, şi alea cam acruţe. Vi s-a părut o mare finală acest Nadal-Djokovici terminat în 4 seturi cu victoria spaniolului? Un meci din acela care îţi povesteşte el singur toată istoria tenisului? O partidă memorabilă cu întoarceri de scor nevrosimile, cu lovituri excepţionale, cu suferinţă şi disperare amestecate cu bucurie şi descătuşare? Nimic din toate astea. Rafa concentrat şi atent, Djokovici copleşit de importanţa momentului. Un joc atît de tacticizat încît aveai senzaţia că urmăreşti o întîlnire între Realul lui Mourinho şi Chelsea lui Di Matteo. Sîrbul a scrîşnit din dinţi, şi-a dat ochii peste cap, dar n-a reuşit decît senzaţia unei reveniri. Întîlnirea care urma să confirme suveranitatea absolută a lui Nadal pe zgura pariziană s-a încheiat trist. Dublă greşeală a lui Nole şi cu două discursuri politicoase ale protagoniştilor, surprinşi şi ei, ca şi publicul, că i-a prins ziua de luni tot lîng