interviu cu Adrian CÂMPUREAN, consilier al ministrului Educaţiei pe probleme de cercetare

Ce înseamnă cercetare în momentul de faţă? Ce structuri, ce instituţii? La nivelul ministerului, noi gestionăm nişte programe. De fapt, facem strategia şi politica de cercetare pe care le elaborăm împreună cu partenerii noştri sociali, Federaţia Sindicatelor din Cercetare şi Proiectare din România şi Patronatul Român din Cercetare. În coordonarea ministerului se află un număr de institute de cercetare. Nu sîntem direct responsabili de finanţarea lor, avem la dispoziţie un instrument care se numeşte colegiu consultativ, alcătuit din reputaţi specialişti din domeniul cercetării, dar şi ai vieţii economice, pentru că o foarte mare parte a cercetării are drept beneficiar economia. Dar avem cercetări fundamentale în toate domeniile: în medicină, matematică. Majoritatea acestui gen de cercetare se face în institute care aparţin de Academia Română. Cercetare se mai face în centrele universităţilor: şi fundamentală şi aplicativă. Apoi mai există cea care vine din fosta cercetare de firmă: pe lîngă fiecare centrală universitară exista cîte un mare institut de cercetare-proiectare. Din aceste institute de ramură au rămas puternice centre de cercetare aplicativă, tehnologică: unele s-au transformat în institute naţionale pe baza unor evaluări şi acreditări, şi altele sînt societăţi comerciale sau instituţii publice. O altă categorie o constituie cele ale academiilor de ramură: Academia de ştiinţe medicale şi Academia de ştiinţe agricole. Cea din urmă are, cred, în subordine peste 60 de centre de cercetare, care sînt societăţi comerciale, fie cu capital de stat în patrimoniu APAPS, fie cu capital mixt, fie cu capital privat. Mai există şi centre de cercetare cu sau fără personalitate juridică în subordinea unor regii autonome. Care este istoria finanţării acestor institute? Fin