Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MODIFICARE DE LEGE. Actele eliberate de notari se vor apostila de acum la Camera Notarilor Publici B

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 2 decembrie 2010 ·

Apostilarea actelor notariale (prevăzute în Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga, la 5 octombrie 1961) se face, de la finele lunii noiembrie 2010, de către Camerele Notarilor Publici.

Trecerea competenţei de apostilare a actelor notariale de la tribunale la Camerele Notarilor Publici survine ca urmare a prevederilor Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial nr. 714/2010. Astfel, de acum, în situaţia în care actul notarial care urmează a fi apostilat sau supralegalizat a fost întocmit la un birou notarial de pe raza judeţelor Braşov sau Covasna, competenţa revine Camerei Notarilor Publici din Braşov.

Tribunalul va apostila în continuare documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcţionar al unei jurisdicţii a statului, inclusiv cele care emană de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc, precum şi declaraţiile oficiale (cum ar fi: cele privind menţiuni de înregistrare, viza de investire cu data certa şi legalizări de semnătura, depuse pe un act sub semnătura privată), iar Instituţia Prefectului va apostila documente administrative (certificate de naştere, căsătorie, deces, cazier judiciar, acte de studii, adeverinţe medicale, adeverinţe de calificare în diverse meserii, certificate de origine a mărfurilor, facturi comerciale).

Camera Notarilor Publici Braşov are sediul principal în municipiul Braşov, str. Dr. Toma Ionescu, nr. 2A, şi un sediu judeţean în municipiul Sf. Gheorghe, str. Vânătorilor, nr. 45, judeţul Covasna. Programul de primiri/eliberări acte, pentru ambele sedii este de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00. Apostilarea actelor notariale (prevăzute în Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adopta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, din Sectorul 2 al Capitalei. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat. Incendiu sectorul 2Foto: ISU Bucuresti-Ilfov Până la ac

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 18 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 32 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 18 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 49 minute
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°