Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pielea arsă de soare: substanţa care provoacă senzaţia de usturime

Publicat in Gandul, duminică 10 iulie 2011 ·

Cercetătorii de la King's College din Londra au depistat substanţele care fac să usture şi să doară pielea arsă de soare, scrie Daily Mail. Descoperirea ar putea duce la un remediu pentru durere în cazul mai multor boli precum artrita.

Oamenii de ştiinţă au ars, cu ajutorul unor lămpi speciale, mici porţiuni din pielea a 10 voluntari. Două zile mai târziu, când aceasta era foarte sensibilă şi dureroasă, au făcut o serie de experimente şi au reuşit să depisteze substanţa responsabilă pentru senzaţia de durere. Principala vinovată este substanţa CXCL5 care aduce cu sine celulele albe din sânge ce cauzează inflamaţia locală şi implicit durerea.

Cercetătorii au repetat testele pe şoareci de laborator. Ei au injectat substanţa CXCL5 în animalele sănătoase care au devenit foarte sensibile la atingere. Apoi au injectat şoarecii cu anticorpul care blochează acţiunea lui CXCL5 pentru a elimina durerea animalelor. Anticorpul nu se poate folosi la oameni, dar este un început, spun oamenii de ştiinţă.

Unul dintre cercetătorii implicaţi în proiect, profesorul Steve McMahon, explică de ce este relevantă descoperirea substanţei CXCL5: "Marea majoritate a medicamentelor menite să elimine durerea sunt de două tipuri - droguri gen aspirină sau medicamente care acţionează ca opiumul, un exemplu fiind morfina. Ambele tipuri pot cauza hemoragie gastrică, constipaţie şi creează dependenţă care previne folosirea lor în scopuri medicale pe termen lung. De asemenea, eficacitatea acestor medicamente este limitată, din aceste motive este nevoie de noi medicamente cu proprietăţi analgezice. Aceste cercetări pot duce la dezvoltarea unui medicament care va putea să inhibe dureri cronice la pacienţi".

Cercetătorii de la King's College din Londra au depistat substanţele care fac să usture şi să doară pielea arsă de soare, scrie Daily Mail. Descoperirea ar putea duce la un r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 19 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°