PCRM cere anularea rezultatelor celui de-al doilea tur al alegerilor din municipiul Chişinău, a declarat marţi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, în cadrul unui briefing.
„Vom cere în judecată anularea rezultatelor şi organziarea alegerilor repetate, concomitent cu readucerea procedurilor electorale. Nu-l recunoaştem pe candidatul AIE drept primar legitim al capitalei”, a spus Voronin. Acesta a adus acuzaţii la adresa actualei guvernări pentru că ar fi falsificat rezultatele alegerilor în municipiul Chişinău, transmite Jurnal.md. Voronin a calificat alegerile locale drept „funeralii ale democraţiei noastre”. „Am văzut cum au lipsit alegătorii, în mod obraznic, de votarea în mod secret, astfel controlând votul cetăţenilor. Această „modernizare” a cabinelor de vot a fost solicitată personal de Mihai Ghimpu, iar CEC s-a subordonat imediat, scuipând chiar pe sentinţa Curţii Supreme de Justiţie”, a spus liderul PCRM. Voronin a subliniat că până la decizia instanţei de judecată, PCRM va boicota şedinţele Parlamentului. PCRM cere anularea rezultatelor celui de-al doilea tur al alegerilor din municipiul Chişinău, a declarat marţi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, în cadrul unui briefing.
„Vom cere în judecată anularea rezultatelor şi organziarea alegerilor repetate, concomitent cu readucerea procedurilor electorale. Nu-l recunoaştem pe candidatul AIE drept primar legitim al capitalei”, a spus Voronin. Acesta a adus acuzaţii la adresa actualei guvernări pentru că ar fi falsificat rezultatele alegerilor în municipiul Chişinău, transmite Jurnal.md. Voronin a calificat alegerile locale drept „funeralii ale democraţiei noastre”. „Am văzut cum au lipsit alegătorii, în mod obraznic, de votarea în mod secret, astfel controlând votul cetăţenilor. Această „modernizare” a cabinelor de vot a fost solicitată personal de Mihai Ghimpu, iar CEC s-a subordo