La începutul lunii iunie agenţia de rating ajustase şi ratingurile BCR şi Raiffeisen.
Moody's a coborât cu o treaptă ratingul BRD-SocGen, a doua mare bancă din România, la "Baa3", cu perspectivă negativă, după ce vineri agenţia de rating a diminuat calificativul băncii-mamă franceze Société Générale.
Până la închiderea ediţiei reprezentanţii BRD-SocGen nu au comentat decizia agenţiei Moody's.
Agenţia de rating continuă astfel seria ajustării calificativelor acordate băncilor după ce la începutul lunii iunie a coborât ratingurile BCR şi Raiffeisen Bank România la "Ba1", în categoria investiţiilor cu caracter speculativ şi riscuri substanţiale de credit, în cadrul unei acţiuni ample de retrogradare a subsidiarelor est-europene ale grupurilor austriece Erste şi Raiffeisen. Agenţia a coborât calificativele subsidiarelor Erste din Cehia şi România, confirmând totodată ratingul unităţii din Ungaria. În cazul Raiffeisen, Moody's a retrogradat subsidiarele din Slovacia, România şi Ucraina şi a confirmat ratingul diviziei din Rusia.
Ratingul BRD pentru depozite pe termen lung şi scurt în monedă locală a fost coborât de Moody's de la "Baa2" la "Baa3", cu perspectivă negativă, iar calificativul pentru depozite în valută a fost confirmat la "Baa3", de asemenea cu perspectivă negativă. "Acţiunea asupra ratingului BRD reflectă deteriorarea condiţiilor operaţionale din România şi creşterea rapidă a creditelor neperformante din portofoliul băncii, în balans cu percepţia Moody's privind un angajament continuu al Société Générale faţă de piaţa românească", se arată într-un comunicat transmis ieri de agenţie.
Société Générale deţine 60% din acţiunile băncii şi furnizează un anumit nivel de finanţare subsidiarei din România, care se adresează în principal portofoliului semnificativ de împrumuturi denominate în valută, notează agenţia de rating. Pe