Conform normelor în vigoare (inclusiv din ultima ediţie, din 2005, a Dicţionarului ortografic, ortoepic si morfologic), formele de plural feminin articulat ale adjectivului drag sunt dragile (la nominativ si acuzativ) si dragilor (la genitiv, dativ si vocativ).

Norma se diferenţiază astfel de uzul în care se manifestă destul de puternic preferinţa pentru formele feminine dragele şi dragelor. Rapoartele de monitorizare a limbii folosite la radio şi la televiziune conţin multe exemple ale acestei preferinţe („Aşa că, dragele mele, vă aşteptăm", OTV, 4.IV.2010). O căutare în internet cu motorul Google oferă de trei ori mai multe exemple ale formei dragele, în raport cu dragile; în mod semnificativ, primele citate care conţin forma dragile provin chiar din mesaje care îi pun în discuţie corectitudinea: „Cum se spune corect: dragele mele sau dragile mele?" (tpu.ro).

Variaţia adjectivului draga fost descrisă de Mioara Avram, într-un articol din 1979, republicat în volumul Probleme ale exprimării corecte (1987); preferinţa normatorilor pentru formele dragile/dragilor este motivată de regularităţi morfologice: articolul se adaugă desinenţei de plural; întrucât femininul dragă are pluralul dragi (fete dragi, dragi fete), singurele forme cu caracter sistematic, respectând principiul raţionalităţii, sunt cele în -i- (-ile, -ilor).

Chestiunea este totuşi mai complicată. Abaterile trebuie înţelese înainte de a fi combătute: cum se ştie, de multe ori ele provin din alte necesităţi ale comunicării decât raţionalitatea şi sistematicitatea (respectiv din analogie, dorinţă de economie, nevoie de diferenţiere etc.). În acest caz, situaţia care rezistă cel mai mult normei şi pare a justifica abaterea este folosirea adjectivului substantivizat, la vocativ. Conform normei, forma de adresare dragilor! nu prezintă diferenţe de gen. În realitat