Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istorii salvate

Publicat in Viata Medicala, joi 5 decembrie 2013 ·

Ca student medicinist, mi-am petrecut toate vacanţele alături de un pasionat chirurg-colecţionar, dr. Constantin Teodorescu (1939–2011). Secţia de chirurgie a Spitalului „Anton Cincu“ din Tecuci a fost pentru mine o adevărată şcoală medicală şi culturală. Pasiunea pentru cartea veche, pentru muzeu şi pentru istoria medicinii mi-a fost inculcată de această „personalitate de o apreciabilă fervoare intelectuală“, cum îl caracteriza profesorul C. D. Zeletin, în paginile acestui săptămânal. Mi-a dăruit prima carte de istoria medicinii şi, de fiecare dată când mă aflam în sala de operaţie, asistând la intervenţiile pe care le efectua, îmi punea întrebări şi discutam despre evoluţia medicinii româneşti şi povestea, cu drag, despre marii chirurgi pe care-i întâlnise. Împreună, am gândit înfiinţarea „Casei Medicului“ la Tecuci. Dorea ca în acest oraş, atât de oropsit în ultimii ani, să funcţioneze un spaţiu muzeistic care să adune împreună medici, scriitori şi artişti plastici, să devină un nucleu cultural al oraşului. Am strâns cărţi, fotografii, documente, medalii şi numeroase alte materiale, din diverse surse. Doream ca acest spaţiu să evoce, în primul rând, personalităţile medicale tecucene, istoria medicală a zonei, dar să şi prezinte, la diverse ocazii, momente importante din trecutul medicinii româneşti. Efortul financiar al doctorului Teodorescu, donaţiile câtorva profesori universitari originari din Tecuci, implicarea unor artişti plastici şi istorici locali au dus la împlinirea unei frumoase idei. Însă destinul acestui spaţiu muzeal a fost tragic. După pensionarea iniţiatorului său, conducerea spitalului a decis să desfiinţeze „Casa Medicului“. De la Iaşi, m-am dus la Tecuci pentru a recupera materialele şi a le dona Muzeului de Istorie a Medicinii din cadrul UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, pe care Publicitate îl coordonam. Directorul spitalului mi-a spus atunci

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°