Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea diabeticilor se agravează în post, avertizează nutriţioniştii

Publicat in Adevarul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Începutul postului Crăciunului aduce noi îngrijorări cu privire la pacienţii cu diabet. Dieta în această perioadă se concentrează pe excesul de grăsimi vegetale şi de glucide, în încercarea de a înlocui aportul de proteine din carne, atrage atenţia Simona Tivadar, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului.

Excesele de glucide din post sunt foarte periculoase pentru diabetici

Pentru că în post nu există suficiente proteine, diabeticii ar trebui să fie atenţi la surplusul de glucide şi să discute cu medicul dacă trebuie sau nu să ajusteze medicaţia, subliniază medicul Simona Tivadar. „Foarte mulţi dintre pacienţii mei diabetici se decompensează în post, adică starea lor se agravează. Şi pacienţii cu dislipidemii, adică cu un nivel mare al colesterolului şi al triglicerilor. Vin cu trigliceride uriaşe din cauza consumului abuziv de grăsimi vegetale. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la sfârşitul postului!“, exclamă specialista.

Trebuie acordată o atenţie mărită alimentaţiei în această perioadă. În primul rând trebuie consultat medicul pentru a vedea dacă le este recomandat să ţină post sau nu.

„Diabeticii trebuie să discute cu medicul dacă pot sau nu să ţină post şi să-şi găsească, eventual, varianta prescurtată a acestuia. Nimănui nu-i strică puţin post, mai ales dacă ar trebui să piardă în greutate. Mulţi suferă de diabetul de tip II, adică diabetul gras, consecinţele lipsei de efort fizic, a exceselor acumulate“, continuă Simona Tivadar.

Motive de îngrijorare la nivel mondial

În România, 7% din populaţie suferă de diabet. În plus, specialiştii avertizează că la fiecare diabetic cunoscut, esxistă unul necunoscut. Suntem pe locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte obezitatea infantilă. Ziua Mondială a Diabetului, marcată pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 9 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 3 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 7 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 5 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°