Autoritățile egiptene au emis o alertă internațională, cerând ajutorul UNESCO şi al Interpolului, pentru a recupera statueta care o reprezintă pe sora faraonului Tutankhamon, care s-a aflat printre cele 1.000 de opere de artă furate în luna august dintr-un muzeu, în timpul unei demonstrații de protest.
Statueta egipteană, cunoscută şi ca "una dintre fiicele faraonului Akenathon", o prezintă pe una dintre surorile lui Tutankhamon, fiind probabil unul dintre cele mai importante artefacte furate din muzeul situat în oraşul Minya. La mijlocul unii august, timp de câteva zile, simpatizanții fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi au atacat gărzile şi au jefuit muzeul, potrivit huffingtonpost.com.
Numeroase piese din muzeu, ce nu puteau fi transportate, au fost vandalizate. Autoritățile au reușit să recupereze peste 600 dintre ele, dar alte câteva sute - inclusiv statuta surorii lui Tutankhamon - sunt încă pierdute.
Egiptologul Monica Hanna suspectează că furia mulţimii nu ar fi decât un paravan pentru dispariţia "fiicei faraonului Akenathon". Artefactele din perioada domniei lui Akenathon au o valoare inestimabilă pe piaţa neagră a comerţului cu obiecte de artă, iar egiptologul a declarat că s-ar putea ca jefuirea muzeului să nu fi fost decât un pretext pentru furtul statuetei şi a altor artefacte de valoare.
"Cred că autorii jafului ştiau pe ce au pus mâna", a mai spus Monica Hanna, care a denunţat vandalizarea siturilor arheologice din Egipt în urma evenimentelor politice din ultimii ani.