Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grijile Măriei sale

Publicat in Dilema Veche, joi 18 octombrie 2012 ·

Ia să ne aducem noi aminte de Vodă-Caragea! Nu fiindcă n-am avea subiecte din viaţa contemporană a oraşului: ele se întîlnesc la tot pasul. O realitate incoerentă, în care, oricît de rare, se întîlnesc şi motive de satisfacţie, dar continuă ofensiva împotriva ultimelor vestigii ale vechiului oraş. De pildă, cine trece pe strada General Manu poate constata că pe dreapta, pe trotuarul Hotelului Minerva, se lucrează harnic la restaurarea a două case, dar, peste drum, casa lui Spiru Haret este în aceeaşi stare de părăsire şi degradare, deşi am semnalat de atîtea ori că e o ruşine să fie lăsată să cadă din picioare. Haret! Mai ţineţi minte cine a fost? O statuie de Jalea, la Universitate, stă mărturie a respectului pe care alte generaţii l-au purtat acestei amintiri, pe cînd noi dispreţuim casa în care a trăit. E adevărat că, avînd în vedere ce a ajuns şcoala românească, te doare să te gîndeşti la cel care a creat-o, cu încredere în viitor, acum un secol. Cel mai indignător eveniment bucureştean pe care ni l-a arătat televiziunea acum cîteva zile a fost împrăştierea cu jandarmii a unei manifestaţii la Hala Matache: Nicuşor Dan şi cei 40 sau 50 de reprezentanţi ai ONG-urilor care protestau contra demolării pe furiş şi a înlocuirii ei cu o pastişă au fost îmbrînciţi în dube, ca nişte răufăcători!

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul De ce atunci ne aducem aminte de Ioan Gheorghe Caragea, fanariotul care a domnit în Ţara Românească de la 1812 la 1818? Acum două sute de ani, el lua măsuri pentru a se repara străzile din Bucureşti: „fiindcă cele mai multe poduri de prin uliţele tîrgului şi a mahalalelor (bez podurile mari) sînt foarte stricate şi fiindcă de acum înainte, cînd se apropie iarna, urmează a începe şi ploi, cînd nu va fi podurile drese va pătimi norodul de obşte“. Cu alte cuvinte, mai pe înţelesul cui citeşte

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele spune că aceasta este un eveniment „Made in Romania”. „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României, câteodată ştiţi că am mai văzut la televizor în alte ţări cum

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 39 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 18 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 35 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°