SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Mihai Trăistariu e un caz. Nu pentru că a dobândit notorietatea şi s-a îmbogăţit cu numai un cântec. Mihai Trăistariu e un caz cu accent românesc pentru că rosteşte cu seninătate enormităţi, iar aceste enormităţi sunt preluate imediat, ca şi cum ar fi nişte înţelepciuni de patrimoniu, de o mulţime de frustraţi în paginile mondene ale presei scrise şi de închipuiţii de la gălăgioasele şi găunoasele "emisiuni cu vedete tv".
După ce-i iese din gură, când se socoteşte îndreptăţit să aibă păreri despre orice, e vădit că nici măcar liceul nu pare să-l fi terminat printre fruntaşii generaţiei. Într-o zi, lui Mihai Trăistariu i s-a năzărit că la banii şi la mintea lui ar trebui să o facă şi pe savantul. Cum la Conservator n-are nici o şansă să intre, întrucât facultăţile de muzică au rigori la admitere care-i ţin la respect pe valeitari, Mihai Trăistariu a produs un întreg delir public despre destinul său în fizică, în genetică, în nanotehnologie şi biotehnologie, în medicina cancerului şi în alte câteva domenii ale ştiinţei.
Rar mi-a fost dat să citesc declaraţii mai infatuate şi mai neroade. Dacă ar fi rămas doar în repertoriul său de inepţii şi aiureli de scenă, nu m-aş fi sesizat.
Ce m-a şocat a fost însă numărul mare de reacţii entuziaste, născând masiv în publicaţii de toată mâna, de la cele "de calitate" la tabloidele-gunoi. Prin urmare, Mihai Trăistariu nu e un caz în sine de delir personalist. Infatuarea lui, de om urcat de noroc pe val, a descătuşat o mulţime de complexaţi. Uite, par a spune toate aceste articole pioase, dedicate palavrelor cantautorului, că unul de-ai noştri vrea să fie mai mult decât o vedetă de trei sezoane. Şi o să reuşească, deoarece la banii lui poate să se facă ce vrea: şi chirurg pe creier, şi cosmonaut, şi solist la Scala din Milano, şi pilot pe reactoare