Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţarea pentru aeroport ar putea fi deschisă la finele lunii

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 martie 2009 ·

Ministerul Transporturilor consideră însă că la Braşov ar fi necesar un aeroport mai mic, cele mai mari aeronave pentru el fiind de tip ATR 72

Realizarea proiectului Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav a ajuns în faza finală de obţinere a finanţării necesare. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu (foto), spune că în urmă cu două săptămâni, a fost la Londra, unde a discutat cu consilierii financiari ai proiectului. „Am primit de la consultanţii financiari promisiunea că la sfârşitul lunii martie va fi deschisă linia de finanţare pentru aeroport. Mai avem la BCR de rezolvat câteva documente, pentru că gradul de îndatorare al Consiliului Judeţean nu mai suportă decât suma de 14 milioane de euro, nu 16 milioane de euro, cât am solicitat noi. Dar acest lucru se va rezolva. Oricum, le-am spus la Londra că în România, nicio administraţie locală nu a dat faliment, aşa că nu este nicio problemă”, susţine Aristotel Căncescu. Pentru realizarea acestui proiect, şeful CJ spune că are şi sprijinul ministrului IMM-urilor, Constantin Niţă. „De fapt, noi nu avem nevoie de un sprijin în adevăratul sens al cuvântului, ci avem nevoie de sprijin în a nu ni se pune beţe în roate”, a mai spus Aristotel Căncescu. Prezent ieri la Braşov, ministrul Transporturilor a fost întrebat dacă va acorda sprijin pentru aeroportul de la Braşov. Acesta spune că, din punctul lui de vedere, atât ca ministru, cât şi ca pilot, un nou aeroport reprezintă o încântare. „Însă, în momentul în care este vorba de bani de la Guvern sau de la Minister, decizia nu pot să o iau decât în urma unei analize costuri – beneficii. Noi suntem absolut convinşi că Braşovul are nevoie de un aeroport, dar cred că acest obiectiv poate fi gândit la un anumit nivel. Problema se pune la ce mărime de aeroport ne raportăm, pentru a fi funcţional. Am avut o discuţie pe o v

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 31 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 10 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°