Daca spectatorul roman i-a reprosat lui Cristian Mungiu ca este minimalist, Laurent Cantet, regizorul francez laureat cu Palme d'Or 2008 pentru "Entre les murs", va fi "acuzat" cel mai probabil de "post-minimalism".
Filmul sau, despre relatia dintre un profesor si elevii dintr-un liceu cu probleme din Paris, a impartit lumea universitara din Franta (si nu numai), nepregatita in fata redarii fara ocolisuri a unui mediu in general idealizat de profesori, elevi, parinti.
Trofeu conjunctural (ca si la liceu, avem generatii mai bune si altele mai putin bune), as putea spune ca Palme d'Or-ul i-a revenit lui Cantet mai mult pentru metoda: timp de un de zile, regizorul a facut seminarii saptamanale de film cu elevii din liceu, iar rezultatul este "Entre les murs", titlu care-si pierde in romana valentele limitatoare: "in clasa".
Pe un scenariu elaborat, scris in colaborare cu actorul principal, Francois Begaudeau (printre altele critic de film la Cahiers du cinema si autor al cartii de la baza filmului), Cantet "improvizeaza controlat" (se pare ca 80% din replicile din film se regasesc si in scenariu) cu ajutorul elevilor, pe care-i filmeaza cu trei camere in acelasi timp.
Efectul? Un film cu iz de documentar, asemanator, in principiu si pastrand proportiile, cu "Moartea domnului Lazarescu" al lui Cristi Puiu. De fapt, Cantet face pentru sistemul de invatamant din Franta cam ce a facut Puiu pentru sistemul de sanatate din Romania: ii inlatura toate accesoriile pentru a ni-l infatisa nud, plin de defecte, mai graitor despre natura umana decat o biblioteca intreaga de tratate de psihologie, filozofie si medicina la un loc. "Entre les murs" este un film trist la care razi mult. Tinzi sa "tii" mai degraba cu elevii sfidatori decat cu profesorul Francois Marin (Begaudeau), adevarat Sisif a carui sarcina nu este sa rostogoleasca bolovanul pana in varful mu
