Copiii care au început revoluţia anticomunistă de la Chişinău au primit o replică pe măsura tinereţii lor: au fost luaţi în serios de autorităţile comuniste. Ce înseamnă asta? Înseamnă două lucruri, unul subtil (o subtilitate de inspiraţie kaghebistă) şi altul brutal. Sursa: Zoltan Lorencz

Lucrul subtil e că presa de partid şi de stat a prezentat imagini cu stricăciunile făcute de manifestanţi (geamuri sparte, scaune aruncate pe foc, blovani pe caldarâm, forţe de ordine cu sânge pa faţă), cu accent pe vagabonzii infiltraţi. Efect sigur: aruncarea unei anateme de culoare roşie, dacă mi-e îngăduit termenul, asupra copiilor care vor să le fie mai bine lor şi părinţilor lor. Părinţi care au fost sfătuiţi, la ore de vârf, să nu-şi mai lase copiii la miting, că e cu droguri. Cunoaştem procedeul, e de manualul, a fost exersat de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, cât a apucat, şi dus la perfecţiune de Ion Iliescu, în 1990, când a împărţit ţara în golani şi oameni de bine.

Lucrul brutal sunt arestările. Pentru că, oricât ar vrea comuniştii să fie de subtili, câteodată ţi-o spun de-a dreptul, în felul lor. Au săltat 194 de oameni, între care foarte mulţi elevi şi studenţi (inclusiv opt minori, aflu). I-au luat de pe stradă sau din spitale ca să-i interogheze un pic. Ştim ce înseamnă asta. Vreţi libertate? Iaca libertate! Zbang!

Impactul imediat a fost răvăşitor. Unii dintre cei care umpluseră marţi Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au gândit de două ori înainte de a veni din nou, miercuri. Unii n-au mai venit. „Comuniştii vor fi şi mai agresivi ca până acum. Vor folosi metode şi mai dure. Vai de copiii arestaţi, vor înfunda puşcăria!”. Aşa îmi vorbea, dimineaţă, o prietenă din Chişinău. Tânără şi deznădăjduită.

Zeci de părinţi sunau înnebuniţi la redacţii să afle de ce nu li se întorc copiii acasă. Un şef al poliţiei anunţa,