Este cel puţin curioasă noua direcţie de politică externă a Guvernului României, care încearcă să se convingă pe el însuşi, precum şi pe noi ceştilalţi, că suntem victimele Europei Unite - o codoaşă cinică, perversă şi revanşardă. Că, dacă ea nu ne vrea, o să-i arătăm şi noi, fuduli şi împăunaţi, târtiţa, dându-i cu tifla. Şi că, de fapt, poporul habar n-are de Schengen şi de rostul lui pe pământ, iar în ultimă instanţă, nici nu-i pasă.
Apar la tv susţinători ai acestei teze, care s-au dovedit, până ieri, rezonabili, şi conchid că Germania nu ne iartă pentru trădarea din august 44; că Olanda ne plăteşte poliţe pentru vechea noastră homofobie; că Franţa îşi aduce aminte că nu i-am înapoiat o datorie mai veche, de pe vremea lui de Gaulle; şi alte aberaţii de gen.
Personal, cred că ne victimizăm penibil, ca un cor de chivuţe tăvălindu-se pe şanţ, după ce au fost prinse cu mâna în buzunarele muşteriilor.
De fapt, Europa se teme, şi pe bună dreptate, să nu-i intre în curte şi în casă hoţi, vagabonzi, şarlatani, criminali şi terorişti - de la noi şi de aiurea -, pe lângă oamenii de caracter. Se teme, de asemenea - de ce să n-o recunoaştem -, că piaţa muncii va fi dată peste cap de romii, românii, bulgarii şi moldovenii umiliţi de propria sărăcie, de propriile guverne şi economii, gata să accepte orice. În ultimă instanţă, se teme pentru singuranţa oamenilor şi ne cere mai multă responsabilitate. E ceva de condamnat aici sau e vorba doar de plăcerea perversă de a ne victimiza, încercând un soi de şantaj politico-strategic, în locul unei ordini necesare?!
După 2007, anul aderării noastre la UE, niciun guvern nu a fost capabil să dovedească Uniunii că România este pe deplin „impermeabilă” în faţa falangelor mafiote ale crimei organizate, din Orient şi estul Europei.
Toţi guvernanţii noştri, PDL, PSD sau PNL, au decontat chitanţe de peste