Trag un semnal de alarmă, de la început de campionat, asupra arbitrajelor. Se fură copilul din faşă, nuca abia înverzită din pom, se fură oul de sub pitulice, se fură ca-n codru.

Din start! Sunt arbitraje odioase aplicate, cu adresă, în serie, pe echipe ca Timişoara sau, vai!, Craiova, care la meciul cu Steaua a fost terminată, lovită de un anume Onica(ca)ş, nomina odiosa, ins excremental, letal; acelaşi executor de la ultimul Timişoara - CFR! Afară cu ei, iată formula! Dar, cine să o facă, un şef al cărui fiu e martorul lui Onicaş, ca să nu zic complicele din teren?

Şi care are de protejat mai tot neamul lui care mănâncă din fotbal; când să mai facă el ordine şi dreptate? Îmi pare rău să spun asta, Vasile Avram, dar s-a început catastrofal, cu prespective şi consecinţe riscante; voi nu-l iubiţi pe Mircea Sandu, voi daţi apă la moară detractorilor lui. Eu unul, m-am săturat să le mai aplicăm sintagmele pomanageşti gen: „e şi arbitrul om", „a fost o greşeală fără intenţie", „a prins o zi nefastă", şi alte rahaturi servite spre a fi înghiţite nemestecat de fraierul de pe stadion, de microbist. Arbitrul român contemporan este un animal de pradă, un răpitor jegos de periculos, să mă ierte singurul cinstit din branşă, care o fi el că eu nu-l ştiu. Să se aducă arbitri străini, să vină tinerii din diviziile inferioare, aşa fraieri cum sunt, dar poate măcar cinstiţi deloc preacurviţi şi dedaţi la cordeli jegoase.

Ajunge cu gangsterii de gazon verde, cu briganzii din brigăzile negre de ciocli! E o limită, credeam că ea a fost atinsă campionatul trecut, dar văd că se continuă din start, cu cerbicie, e o ruşine! Nu spun nimic despre Rapidul meu, iată, arbitrat a peste 30-a oară fără a pierde, de Augustus Constantin. Care a condus bine la Urziceni, temperat şi zâmbitor. Dar acolo, nu e teren de fotbal e arenă de rodeo pentru mustange şi goange, nu vedeţi c