Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa are viitor! Geniez, victorie la Peyragudes

Publicat in Pro Sport, duminică 8 septembrie 2013 ·

Ciclistul francez Alexandre Geniez (FDJ) s-a impus în etapa a 15-a a Turului Spaniei, cu final în căţărare la Peyragudes, după ce a făcut parte dintr-o evadare de 28 de oameni. Vincenzo Nibali (Astana) continuă să rămână în roşu.

*Geniez este al doilea tânăr francez care câştigă o etapă în Vuelta, după ce Warren Barguil (Argos-Shimano) s-a impus vineri

*Nibali, Horner, Valverde sau Purito Rodriguez au făcut meci egal pe ascensiunea din Franţa

Ploaia din etapa de sâmbătă a făcut victime importante în pluton

Turul Spaniei e o competiţie de anduranţă. Şi una extrem de dificilă când rutierii sunt obligaţi să ruleze în temperaturi de 4-5 grade Celsius, mai ales când e vorba de o etapă muntoasă, care presupune efort prelungit şi un corp extenuat după ascensiune şi o relaxare pe coborâre, care poate deveni însă problematică. Au experimentat acest sentiment ieri Ivan Basso (Cannondale), Wout Poels şi Lieuwe Westra (Vacansoleil-DCM) sau Jelle Vanendert (Lotto-Belisol), rutieri care au abandonat din cauza ploii. Azi a fost rândul campionului mondial Philippe Gilbert (BMC) să renunţe, belgianul urmând să se pregătească în linişte pentru Campionatul Mondial care va avea loc la Florenţa.

Plutonul nu a forţat nici azi, lăsând un grup masiv de evadaţi să plece în faţă

28 de rutieri au evadat

Nici etapa de azi nu a scăpat de vreme capricioasă. Deşi temperaturile au mai crescut, înregistrându-se circa 16-20 de grade, manşa a fost una extrem de dificilă, cu patru căţărari de categoria 1. Practic, una perfectă pentru evadare, lucru pe care l-au gândit şi 28 de rutieri! Evadarea masivă a fost formată din rutieri puternici, precum Bartosz Huszarski (Net-App), Andre Cardoso (Caja Rural), Alexandre Geniez (FDJ) sau Nicolas Edet (Cofidis). Simţind că nu au şanse în grupul masiv, Edet, Cardoso, Geniez,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°