Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răscoala, din cauza unui prefect şnapan

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 · ·

Autorităţile locale din Botoşani şi Suceava se acuză reciproc pentru retrocedarea haotică a peste 150 de hectare de teren dintr-un judeţ în altul. Prefectul Sucevei din 1992, Ioan Băncescu, a semnat 100 de titluri de proprietate în judeţul Botoşani. După 18 ani, când au aflat că nu mai sunt proprietari, oamenii s-au răsculat.

Incompetenţa autorităţilor locale din judeţele Suceava şi Botoşani au scos în câmp, în urmă cu patru zile, peste 100 de ţărani. Răscoală. Ei, înarmaţi cu furci şi topoare, bodyguarzii cu pistoale şi sprayu-ri lacrimogene.

Cinci răsculaţi au fost răniţi cu gloanţe de cauciuc şi trei copii au avut afecţiuni respiratorii din cauza gazului lacrimogen. Pe de altă parte, autorul moral al acestei situaţii, fostul prefect al Sucevei, Ioan Băncescu (64 de ani), ridică din umeri susţinând că împroprietăririle din 1992, pe care le-a făcut în alt judeţ, (Botoşani) sunt legale.

Citiţi şi:

Tea Party, răscoala politică provocată de guvernarea Obama

În 1992, prefectul de atunci al Sucevei, Ioan Băncescu, a eliberat titluri de proprietate ţăranilor din comuna suceveană Hânţeşti în comuna botoşăneană Vârfu Câmpului. Timp de 18 ani nici autorităţile din Botoşani nu au reacţionat la situaţia creată de Băncescu în 1992.

Mai mult, în anul 2000, acelaşi teren a fost retrocedat de autorităţile din Botoşani unor proprietari din Vârfu Câmpului. Aceştia au vândut terenul, care a ajuns în final în posesia firmei Agria Nord din Rădăuţi (Suceava), administrată de doi oameni de afaceri austrieci.

A semnat ca primarul

Prefectul de Suceava din mandatul 1992-1996, Ioan Băncescu, nu regretă nici acum că a semnat ca primarul. El chiar este convins că titlurile de proprietate pe care le-a dat în judeţul vecin, Botoşani, sunt perfect legale.

"Noi le-am dat titlul pe vechiul amplasament pe care oamenii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 38 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 38 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°