Un schimb epistolar
Primim:
Stimaţi colegi, Văd că aveţi o plăcere (perversă?) de a urmări greşelile pe care le face (sic!) „Observator cultural” – şi subsemnatul, în special. [...] Numai bine, Ovidiu Şimonca
*
Domnule Şimonca, nu publicăm şi restul notei dv. pentru că ne împiedică prima frază pe care o cităm: dorim să vă informăm, cu toată dragostea (neperversă, fără semn de întrebare), că nu vă urmărim greşelile din „Observator cultural”, din motivul foarte simplu că nu avem destul timp ca să le consemnăm pe toate. Cât priveşte plăcerea de a vă urmări, vă asigurăm că e sublimă, dar ne lipseşte cu desăvârşire. Numai bine. (Red)
Crucişătorul „Potemkin“ la Constanţa
La 14 iunie 1905, echipajul cruci- şătorului „Kneaz Potemkin”, cel mai mare vas de război din flota Mării Negre a Imperiului Rus, se revoltă. Echipajul navei caută, în Marea Neagră, un port unde să ancoreze şi să obţină alimente. (De precizat că tocmai hrana foarte proastă de care aveau parte marinarii la bordul vasului le provocase revolta!) Astfel, vasul se apropie de portul Constanţa, stârnind îngrijorare printre autorităţi şi localnici. După momente dramatice, după îndelungi negocieri (la care participă şi primul-ministru român, Gh. Grigore Cantacuzino), potemkiniştii se predau: ei pun la dispoziţia autorităţilor române vasul şi armamentul şi obţin garanţii că nu vor fi extrădaţi şi că se vor bucura de toate libertăţile din România. Incidentul „Potemkin” este un episod delicat şi, probabil, puţin cunoscut din istoria acestei zone a Mării Negre, iar comprtamentul statului român, demn şi după rigori europene, a fost lăudat şi de ţarul Nicolae (pentru că ţara noastră a returnat nava) şi de V.I. Lenin (pentru azilul acordat marinarilor revoltaţi). E, de altfel, singura dată când Lenin laudă România. Tot acest film al revoltei