Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE încearcă să finalizeze acordul de salvare a Greciei de 130 de miliarde de euro

Publicat in Adevarul, marți 14 februarie 2012 ·

Oficialii Uniunii Europene se grăbesc să finalizeze detaliile acordului de salvare a Greciei în valoare de 130 de miliarde de euro pe fondul semnalelor că Germania și aliații săi din zona euro ar putea respinge acest acord la întâlnirea miniștrilor de Finanțe ai zonei euro, în pofida faptului că guvernul de la Atena a acceptat noile măsuri de austeritate.

Înalți oficiali europeni au declarat pentru publicația financiară „Financial Times” că ei consideră că Grecia a satisfăcut cererile impuse de troika de instituții de creditare internaționale – Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană – în urma votului susținut duminică în parlament, inclusiv tăieri adiționale de cheltuieli în valoare de 325 de milioane de euro.

„Grecii vor fi făcut tot ce este necesar înainte de întâlnirea de miercuri, inclusiv reducerile de 325 de milioane de euro, așadar totul va fi pe masă”, a declarat un înalt oficial. Dar alți oficiali au mărturisit că nivelul de scepticism rămâne la cote înalte în Germania și Olanda și întâlnirea de marți a „grupului de lucru al zonei euro”- reprezentând oficiali ai ministerelor de Finanțe din partea tuturor celor 17 membri ai zonei euro – va decide dacă instituțiile de creditare vor aproba acordul.

Noi condiții

Un oficial al zonei euro a declarat că acest grup a schițat deja o listă de cel puțin șase condiții pe care Grecia trebuie să le accepte înainte ca acordul să fie inclus pe agenda întâlnirii de miercuri a miniștrilor de Finanțe.

Condițiile includ, conform oficialilor, oferirea de dovezi asupra aplicării tăierilor de cheltuieli de 325 de milioane, clarificări asupra felului în care Grecia intenționează să micșoreze costurile de angajare cu 15% și asigurări că toți liderii politici greci vor susține aceste măsuri – mai ales după ce Antonis Samaras, liderul partidului Noua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 59 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°