Cursurile în şcolile din judeţul Suceava, suspendate luni din cauza ninsorilor, se vor relua, marţi, excepţie făcând unităţile de învăţământ din cinci localităţi, unde drumurile sunt încă blocate din cauza zăpezii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat, luni, că începând de marţi, cursurile vor fi reluate în unităţile de învăţământ din judeţ, cu excepţia şcolilor din localităţile Brodina, Ulma, Băneşti, Fântânele şi Gura Solcii.
"Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a solicitat conducerilor de şcoli să trateze cu obiectivitate situaţiile în care elevii nu pot ajunge la ore din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a căilor de acces înzăpezite. De asemenea, directorii vor semnala autorităţilor locale situaţiile în care elevii nu pot ajunge la şcoală, ca urmare a înzăpezirii drumurilor", a spus Hacman.
Toate şcolile din judeţul Suceava au fost închise luni, potrivit unei decizii luate duminică de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, declara că în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava s-a stabilit ca luni toate cele 823 de unităţi şcolare din judeţ să fie închise întrucât s-au anunţat ninsori abundente până luni seară.

"I