Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia Hagi, lider la Talent Cup, după două meciuri

Publicat in Adevarul, joi 18 august 2011 ·

Echipa Under-17 a lui Gică Hagi a remizat în a doua partidă a turneului de la Constanţa, ocupând în continuare locul întâi în clasament. Astăzi, în ultimul meci, dobrogenii întâlnesc Real Madrid.

Academia Hagi a înregistrat un rezultat de egalitate, 0-0, aseară, cu Kashima Antlers (Japonia), în a doua partidă susţinută la „Talent Cup“, turneul internaţional Under-17 care se dispută pe stadionul „Farul“ din Constanţa. Elevii lui Cristian Cămui şi Mugurel Cornăţeanu au jucat în formula: Şerban - Bălaşa, Ţâru, Puţanu, Mitache - Nikolov, Boitoş (31 Vasile; 73 Tănase), Iancu (65 Ciochină) - Mihai (31 Păiuş), Farin (38 Luiz Carlos), Vână.

„După victoria cu 3-0 contra lui Inter Milano, din primul meci, acum am făcut o partidă mai slabă. Nci japonezii nu au jucat strălubit. Probabil efortul depus în prima zi şi-a spus cuvântul. E greu, sunt copii şi au simţit oboseala. Ne aşteptam la mai mult, dar acesta e fotbalul. Am jucat bine în apărare şi la mijloc, dar ofensiv am fost lenţi, am creat prea puţin şi am suferit“, a declarat Gică Hagi.

La partidă a asistat şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, care a avut cuvinte de laudă la adresa „Regelui“. „E extraordinar ce face Gică prin acest turneu“, a spus „Naşul“.

Inter, două autogoluri într-o repriză

Cu patru puncte în două meciuri, Academia Hagi se menţine liderul clasamentului, la egalitate cu Kashima Antlers, care are un golaveraj inferior (2-1 faţă de 3-0). Real Madrid e pe trei, cu trei puncte, după victoria de aseară, 4-2 cu Inter Milano, formaţia italiană pierzând ambele meciuri de până acum.

Real şi Inter au oferit o dispută spectaculoasă. Italienii au deschis scorul în minutul 17, prin Monachello, după care au înscris de două în propria poartă (Amoruso 26, Radaelli 32), astfel că Real a intrat cu 2-1 la vestiare, deşi nu a marcat! După pauză, Inter a egalat (Monach

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 28 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 59 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 42 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°