Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Depresie? Hormonul sexual masculin ar putea fi de vină

Publicat in Adevarul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Testosteronul, hormonul masculinităţii, dirijează multe dintre aspectele vieţii bărbaţilor, de la protecţia cardiovasculară la o viaţă sexuală împlinită, desigur. Dar şi starea de spirit a bărbaţilor depinde într-o bună măsură de nivelul de testosteron.

Nu mai puţin de 40% din bărbaţii de peste 35 de ani au probleme cu nivelul testosteronului, hormonul sexual masculin, arată statisticile. Iar la 60 de ani, proporţia creşte la un bărbat din cinci. Aceasta este una dintre explicaţiile faptului că starea de sănătate se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă, spun specialiştii.

Testosteronul este un element esenţial pentru sănătatea bărbaţilor. Există câteva semne însă care ar trebui să-i trimită pe aceştia la medic pentru depistarea eventualelor tulburări ale nivelului testosteronului.

Depresia

Un studiu din 2008 arăta că există o strânsă legătură între nivelul testosteronului şi depresia masculină. De altfel, nivelul de testosteron face diferenţe majore între bărbaţi după o anumită vârstă, din acest punct de vedere. Mai precis, cei care au probleme cu hormonul sexual masculin au un risc cu 271% mai mare de a suferi de depresie decât bărbaţii de aceeaşi vârstă care au testosteronul între valorile normale.

„Testosteronul ar putea fi responsabil cu menţinerea la parametri optimi a serotoninei (hormonul stării de bine), ceea ce ar explica efectul antidepresiv al hormonului masculin“, este de părere cercetătorul Osvaldo P. Almeida, de la un centru australian pentru controlul sănătăţii şi al îmbătrânirii.

Lipsa apetitului sexual

Mai ales în cazul bărbaţilor mai tineri, libidoul scăzut este un semn destul de clar al unui nivel redus de testosteron. Explicaţia este că atunci când testosteronul circulant este prea puţin, nu se mai activează la nivelul creierului receptorii care produc oxid nitric, substanţa fără de care dorin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum o ora
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie începe vineri

G4Media acum 14 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°