Îndrăgostit de o Românie ale cărei note le-a purtat pretutindeni, după cum el însuşi mărturisea, Enescu l-a iubit pe Wagner, s-a regăsit în memoria lui Mozart şi s-a lăsat înduioşat de Schubert, ocrotit de părinţii al căror unic fiu rămăsese, într-un sat în care până şi asfinţitul era muzical.

„Mă trag din părinţi români şi m-am născut la Liveni, judeţul Dorohoi, în inima Moldovei. Locuiam într-o casă mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare. Şi acum mai văd ţăranii, în cămăşi albe, cu ilice albastre, cum cântau în asfinţit. Aceasta este cu adevărat ţara mea, iar imaginea ei am dus-o cu mine“, obişnuia să spună George Enescu.

Astăzi, casa modestă cu livadă adăposteşte o vioară-jucărie, pianina, desene, încercări muzicale, dar şi cărţile de şcoală şi fotografii ale familiei. Ocrotit de părinţi, care pierduseră şapte copii, doi la vârste fragede, iar ceilalţi cinci ucişi succesiv de o molimă, aici, în casa părintească, Enescu a compus prima sa operă pentru vioară şi pian, „Ţara Românească“, la vârsta de cinci ani, după lecţii de muzică luate cu lăutarul Niculae Chioru, pentru ca la opt ani să debuteze ca violonist. Studiul aprofundat al muzicii i-l va datora lui Eduard Caudella. Tot la Liveni, Enescu a creat „Poema Română“, în 1894. Aici i se păstrează manuscrisul operei „Oedip“ şi testamentul.

„Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe“, a mărturisit violonistul Yehudi Menuhin, unul dintre discipolii săi.

Istoria spusă de corzile viorilor

Alături de vioara din copilărie, Muzeul Naţional „George Enescu“ din Bucureşti păstrează trei viori pe care maestrul şi-a exersat arcuşul. Una dintre ele, o Guarneri creată în 1731, se face auzită şi astăzi, după