UPDATE. Oficialii ANSVSA: a fost suspendată activitatea a 32 de automate
"Automatele pentru distribuirea laptelui sunt alimentate din producţia unor ferme. În cazul în care există suspiciuni de depăşire a limitei de aflatoxină M1 pentru o fermă, laptele provenind de la aceasta fermă este oprit de la livrare şi comercializare, deci nu mai alimentează automatele unde furnizează în mod obişnuit lapte. Comercializarea laptelui prin aceste automate se reia numai în momentul în care buletinele de analiză demonstrează că laptele este bun pentru consum", precizează comunicatul transmis presei.
Reprezentanţii ANSVSA au respins cifrele vehiculate de anumite posturi TV, care au difuzat informaţia că 300 de automate ar avea activitatea suspendată.
"Numărul de 300 de automate cu activitate suspendată, menţionat în mass-media nu este real, având în vedere că numărul total al automatelor pentru distribuirea laptelui existente în România este de 335, iar rezultatele parţiale ale centralizării datelor arată că a fost suspendată activitatea unui număr de 32 de astfel de automate," transmite comunicatul.
Oficialii explică faptul că este vorba de o prevenire a pătrunderii pe piaţă a unor produse care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor, care se aplică de Autoritate, conform prevederilor legale.
Acţiunea demarată de ANSVSA, de intensificare a controalelor pentru laptele materie primă este în curs de finalizare şi a vizat ferme, centre de colectare, unităţi de procesare şi automate de distribuire a laptelui. Rezultatele acţiunii vor fi făcute publice în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea centralizării datelor de la nivel naţional.
Distribuţia de lapte de la trei ferme din Bucureşti a fost oprită pentru că laptele ar fi contaminat cu aflatoxină, potrivit Digi 24.
Fermele distibuiau laptele către populaţie prin dozatoa