Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratamente medicale efectuate în UE, decontate parţial de CAS

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 21 ianuarie 2013 ·

Vrâncenii care vor să efectueze anumite tratamente medicale în străinătate, decontate parţial de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), vor avea acces mai uşor la acestea. Din octombrie, va fi implementată o Directivă a Uniunii Europene, prin care orice pacient care se va trata în străinătate va primi o sumă de la CAS, respectiv contravaloarea sumei pe care ar fi plătit-o dacă intervenţia ar fi avut loc în ţară.

Potrivit Directivei Europene, sta-tul este obligat să deconteze pacientului tratamentul, oriunde vrea să se trateze în Uniunea Europeană. Mihai Copaci, preşedintele CAS, este de părere că această măsură vine în sprijinul pacienţilor, cărora li se vor diversifica opţiunile în ceea ce priveşte efectuarea unui tratament. Mai mult, Copaci spune că această directivă îi va stimula şi pe medicii din România să acorde mai multă atenţie cazurilor cu care se confruntă, altfel vor rămâne fără pacienţi. „Atâta timp cât va exista posibilitatea tratării în alte ţări şi decontării parţiale de către CNAS a acestor proceduri medicale, este un lucru binevenit, mai ales pentru pacienţi. Cred că şi medicii îşi vor da şi mai mult silinţa în tratarea cazurilor, pentru că va apărea concurenţa şi pentru ca pacienţii să nu se trateze toţi în afară, ei vor încerca să rezolve cazurile în România”, consideră Mihai Copaci.

Dacă un pacient optează să facă o intervenţie chirurgicală într-o ţară a Uniunii Europene, unde aceasta costă 3.000 de euro, iar în România statul plăteşte pentru acea intervenţie 1.000 de euro, în străinătate pacientul ar mai avea de plătit doar 2.000 de euro. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă un străin va dori să se trateze în România. Casa lui de sănătate va achita, în România, tariful din ţara de origine.

În acest moment, statul decontează doar urgenţele în cazul românilor care călătoresc în alte ţări, prin intermediul cardului european de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 44 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 23 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 26 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°