Presedintele ceh, Vaclav Klaus, pune o noua conditie pentru semnarea Tratatului de la Lisabona, a anuntat joi premierul suedez Fredrik Reinfeldt, dupa ce a discutat cu el, informeaza AFP, citata de Mediafax.
Klaus "doreste adaugarea unei note in subsolul unei pagini, de doua fraze", conform presedintelui in exercitiu al Uniunii Europene.
"Din cate stiu, el face o legatura intre acest lucru si Carta drepturilor fundamentale" a Uniunii Europene, a adaugat in fata presei seful Guvernului suedez.
"Apoi vrea de la Consiliul European sa se pronunte asupra acestei note din subsolul paginii", a precizat Reinfeldt, care a discutat joi dupa-amiaza cu presedintele ceh eurosceptic.
"I-am spus ca acesta este un mesaj nepotrivit la momentul nepotrivit, ca este foarte tarziu in proces. A fost o munca indelungata cu Tratatul si am fi putut avea (aceasta conditie) inainte, iar eu cred ca asta vor spune colegii mei europeni", a subliniat Reinfeldt.
Conform premierului suedez, cererea lui Klaus ar putea semana cu o exceptie acordata polonezilor si britanicilor.
"Imi amintesc ca am avut discutii lungi privind aceasta Carta a drepturilor fundamentale, deoarece am trimis o conditie speciala pentru Polonia si Marea Britanie", a spus seful Guvernului.
Un purtator de cuvant al lui Klaus a refuzat sa faca vreun comentariu.
Oficialii europeni au incercat fara succes, de mai multe zile, sa intre in contact direct cu Klaus, adversar declarat al Tratatului, pentru a incerca sa obtina o clarificare privind intentiile sale.
Alaturi de presedintele polonez, care s-a angajat sa ratifice Tratatul dupa rezultatul pozitiv al referendumului irlandez, presedintele ceh este ultimul care trebuie sa semneze Tratatul.
Documentul trebuie ratificat de toate cele 27 de state UE pentru a intra in vigoare.